Incepusem aici sa scriu ce “joc” i-am creat lui Alex pentru drumul cu masina singur in spate 600 de kilometri. I-a placut, mi-a bifat acolo ce a vazut pe drum si mi-a aratat incantat a doua zi dimineata, cand ne-am intalnit.
Cand sunt stresata de ceva simt nevoia de organizare, folosesc planificarile pentru a avea impresia ca am un pic de control. Asa am facut si cu acest drum al lui Alex impreuna cu Relu pana la Bucuresti. Si am profitat de ocazia de ordonare a lucrurilor pentru a pastra aceasta ordine si cand sunt eu in masina. Pentru ca la noi in spate in masina de obicei e vai-si-amar, plin de lucruri peste tot. Acum, stiind ca mai e si David, nu imi permiteam sa las jucarii si pe jos si sa le ridic de acolo pentru a i le da din nou lui Alex. Voi pune si linkuri la produsele cumparate. Nu primesc niciun beneficiu de la bestkids pentru aceasta reclama. A fost singurul loc in care am gasit tot ce mi-am planificat si a fost locul in care am gasit obiectele Sunshine Kids la pretul cel mai bun. Am fost servita prompt. Daca unele produse le-au avut in depozit si altele urmau sa le primeasca abia a doua zi, coletul mi-a fost trimis in doua runde, chiar daca eu am platit transport o singura data, pentru ca ei au vrut sa fie siguri ca imi ajung la timp macar produsele disponibile in depozit. De aceea mi se pare normal sa dau linkuri catre magazin.
Deci ce am avut in masina?
1.Prima idee a fost sa cumpar huse-organizerpentru spatarele scaunelor din fata. Ma mir ca nu am facut asta pana acum, si am tot umblat cu plase si pungi pentru carti si jucarii si gustari. Pe spatarul din fata lui Alex am pus jucarii pentru el, pe spatarul celalalt am pus jucarii pentru David, ca sa nu le incurc. Dar aceste huse sunt pentru mine, copiii nu ajung la ele.
2.In dreapta scaunului i-am luat un astfel de cosuletpe care i l-am umplut cu masinute mici. Stiam ca Relu nu se va putea apleca din fata in timpul drumului sa ii dea jucarii.
3.Nu mai gasesc pe site modelul cumparat de mine, ii cumparasem si o perna pentru gat. Pentru ca lui ii cade uneori capul in fata cand adoarme si daca nu eram eu in spate sa i-l ridic la loc nu ma simteam ok. Dar nu i-a placut, a folosit-o o singura data. Dar cum a dormit un singur somn scurt singur in spate, a fost la fix.
4.Cel mai mult mi-a placut aceasta cutie, pe care i-am pus-o in partea stanga a scaunului. I-am pus acolo jocuri, jucarii, carti cu abtibilduri, table de scris, markere, o cutie cu biscuiti homemade si doua sticle de apa. Compartimentele de bauturi sunt termoizolate si waterproof, deci nu curge prin masina daca se sparge ceva. Inauntru are tot felul de buzunare pentru instrumente de scris sau pentru altceva. Mi s-a parut foarte utila si mi-a placut ca asa Alex a putut el sa se serveasca pe drum cu orice a vrut, de la jucarii la gustari, ajungea la cutie usor.
5.Markerepentru tabla alba (dry-erase), pentru a fi folosite la chestiunile laminate.
6.Jocul de calatorie“vanatoare de comori”, laminat.
7.Harti cu traseul, laminate, ca sa poata el mazgali cu markerul pe ele, si de cate ori faceau popas sa-i poata Relu arata unde au ajuns si cat mai au. O harta pentru prima zi (Baia Mare - Bucuresti) si una pentru drumul de a doua zi (Bucuresti - Obzor), pe care l-am facut impreuna.
8.Un traseu de masinute tot laminat ca sa nu se indoaie, pe care sa se joace cu masinutele mici ce le avea la indemana. Planul meu fusese si mai maret, sa-i fac o tabla metalica si magneti lipiti de jucarii, sau macar o tava cu margini ca sa nu cada. Dar nu am mai avut timp.
9.Dintre planurile neimplinite se numara si miscarea unei masini pe o sfoara pentru a vedea cat mai are de mers, dar ar fi implicat si mai mult soferul asa ca am renuntat.
10.Cel mai mare succes l-au avut cartonasele cu jocuri “100 de jocuri pentru copii de luat si-n calatorii”. De la aceeasi editura am profitat si am luat Jocuri hazlii cu meserii si 100 Puzzles about nature and numbers. Nu, Alex nu stie engleza dar oricum nu stie citi, asa ca si la primele trebuia tot eu sa-i spun ce are de facut. Cele doua seturi cu 100... au si markere in cutii, pentru ca sunt genul scrie-sterge, te poti juca de nenumarate ori. Cel cu meserii e doar asa, cartonase cu oameni si obiecte si caracteristici ale meseriilor lor. Din pacate nu am apucat sa ne jucam pe drum cat ar fi vrut Alex, desi abia a asteptat a doua zi pe masina sa ii spun ce are de facut la fiecare. Dar Davidel a fost super plangacios asa ca ne-am jucat mai mult acum de cand am venit acasa :D.
11.Doua reviste cu abtibilduri care nu au locuri speciale, nu stiu cum sa ma exprim. Abtibilduri cu animale si o plansa cu un peisaj unde le putea pune unde voia. M-am gandit ca cele cu locuri speciale pentru abtibilduri necesita dexteritate si prea multa concentrare pentru un scaun de masina in mers. Am avut aceastasi aceasta.
12.O tabla magnetica de scris. Noi avem una cu Cars din 2010, de cand inca nu stiam cine e Fulger :D, cumparata din Grecia ca sa aiba puiul ceva nou pe masina la intoarcere, sa nu planga asa mult. N-o vad nicaieri de vanzare ca sa pun link, imi place mult ca are si un Fulger mic de jucarie, o masinuta propriu-zisa care lasa urme de cauciucuri si are si doua sabloane cu Fulger si cu Bucsa.
13. O tabla neagra mica micacu creion-creta alb si un mic buretel legat.
14. O tabla alba mica cu marker dry-erase. (poate ca am exagerat, dar chiar a mazgalit cu toate trei :D)
15. Un dvd-player pentru masina imprumutat de la niste amici (ca un fel de husa pentru tetiera din fata) si dvd-uri cu desene animate. Da, 600 de kilometri singur in spate e mult mai ales cand nu prea dormi :D.
16. CD-uri in fata la Relu cu povesti si cu muzica pentru copii.
17. Ii spusesem lui Relu sa ii dea la o adica si iphone-ul, nu numai pentru jocuri, dar are o pasiune de cateva luni sa faca poze, si i-ar mai fi trecut si asa timpul.
18. Ceva telefon interactiv cu jocuri pentru copii, cu cifre si litere, primit cadou mai demult de la bunicii de la Cluj.
19. Am avut un joctot licenta Cars cu pioni si tabla, pentru mai multi jucatori, cumparat din Lidl. Dar din cauza lui David nu am apucat sa il folosim. Avea magneti la pioni ca sa se poata juca in masina, sa stea bine piesele pe mini-plansa.
20. Dezinfectant pentru maini. Nu folosesc servetele antibacteriene din zeci de motive, printre care cel mai puternic e faptul ca au intre ingrediente si triclosan pe langa toate prostiile. Dar folosesc dezinfectante BIO pentru maini cand nu am la indemana apa si sapun. Am avut si alta marca la care s-a distrus repede sistemul de spray. Astaimi place acum.
21. Biscuitihomemade sanatosi :D.
22. Suc100% natural cu pai . Stiu ca e tot junk de fapt, fiind pasteurizat, dar bea si el o data pe an :D.
23. O sticla (PET) de 0.25 cu dop din acela pentru sportivi :D. Cu apa.
24. O sticla cu pai tot cu apa, nu stiam din care ii va placea mai mult pentru ca acasa bea apa din pahar, la drum de obicei din pet normal, dar acum nu era nimeni in spate langa el sa-i dea pet-ul sa nu se ude :D.
25. Fructe: mere si banane, sa nu murdareasca in masina cu ceva suc din piersici :D.
26. Cutie cu servetele.
27. Am de cand era Alex mic niste paturici de muselina subtire si aerisita de la Ikea, atunci erau cu forme de elefant si hipopotam, simpatice. Le folosesc des in geamurile masinii atunci cand parasolarul nu face fata la raze. Si acum am pus doua in masina, sa le avem pentru pus in geamuri pentru umbra, cand vor copiii sa doarma.
28. Sapca de soare sa o aiba la indemana cand iese din masina la popasuri.
Daca tot suntem la capitolul jocuri si jucarii, sa spun ce am dus cu noi ca sa nu fie voluminos. Pentru comparatie, cand am mers o saptamana la Oradea pentru nastere Alex si-a dus un geamantan mare plin cu carti si masini :D. Acum era evident ca avem doar doua geamantane pentru toti, care includeau chiar si paturici si prosoape si scutece textile si detergenti, deci nu era loc de jucarii mari. Am stat doua saptamani, deci trebuia ceva impotriva plictiselii seara sau inainte de pranz, cand veneam de la plaja pe la 10:30 - 11.
1. Toate cartile Pixi:). Astfel, ai de citit ore intregi cu un spatiu infim in bagaj. Am vazut si la piscina carti cu Pixi in limba germana, deci multi gandesc ca noi :D.
2. Foi printate cu Fulger si Bucsa alb-negru, pe care sa le mazgaleasca cu creioane colorate. Creioane i-am pus doar pentru hotel, in masina mi s-au parut prea periculoase.
3. Creioane colorate deci. Si o ascutitoare, sa nu fie tragedie daca avem nevoie.
4. Reviste cu abtibilduri. Una cu specific marin si una cu mijloace de transport, ca sa pregatim cumva al doilea zbor cu avionul din viata lui.
5. Ceva revista cu activitati foarte subtire, tot cu mijloace de transport.
6. Pachet Usborne de vacanta. Doua carticele de mazgalit (eu nu suport cartile de colorat, deci nu e vorba de carti de colorat in forme dupa model :D), una de jocuri (gasiti diferentele, labirint si altele de genul acesta) si alta de abtibilduri superbe de lipit unde vrei, nu in locuri prestabilite. Toate au venit intr-o mapa cartonata cu maner si inchidere cu arici.
7. Masini foarte mici.
Si atat, era suficient, stateam in camera doar putin pe langa somn. In rest jucarii pentru plaja :D.